Este în firea vieţii să apreciem şi să mângâiem sufletul unei persoane dragi, fie că este vorba despre o domnişoară sau o doamnă, fiecare dintre ele încercând mereu să ne surprindă prin furmuseţe şi eleganţă. Astfel cele mai dragi fiinţe nouă, vor şti să aprecieze cum se cuvine un cadou special pe care îl vor primi de la o persoană apropiată.
Printre cele mai apreciate accesorii care vor fi purtate în poşetă, se numără şi oglinda, care va fi folosită ori de câte ori sunt necesare mici ajustări ale machiajului sau a felului îi care stă coafură. Şi cum oricare dintre noi ne dorim obiecte de calitate, de care să ne bucurăm pentru o perioadă cât mai mare de timp,
Royal Zilverstad este aproape de gusturile rafinate şi vă pune la dispoziţie accesorii de calitate. Această oglindă pentru poşetă, încântă încă de la prima privire prin liniile calde ale formei specifice, atent şlefuite pentru a simţi o atingere delicată. Partea superioară a obiectului are încrustată central, asemeni unei intarsii valoroase în lemn, o inimioară de culoare roşie cu un background în forme geometrice rectangulare. Contrastul dintre rosu, negru şi culoarea inconfundabilă a placării cu argint de calitate a obiectului este extrem de atrăgătoare, dând o notă de eleganţă aparte.
Întregul obiect este acoperit cu un strat de lac, care va proteja suprafeţele şi în acelasi timp va oferi un aspect deosebit. Ambele feţe interioare sunt acoperite cu oglindă de calitate superioară, care va aduce un plus de claritate chiar şi celor mai mici amănunte pe care posesoarea va dori să le retuşeze. Puteţi avea garanţia că cea care va primi acest mic, dar atât de preţios şi util cadou, îl va folosi cu multă plăcere şi ori de câte ori va deschide oglinda cu inimioară îşi va aminte de dumneavostră.
Nu uitaţi că este important să alegem cadouri utile, dar în acelasi timp cu o calitate superioară, aspect pentru care designerii producătorului Royal Zilverstad au investit cu siguranţă mult suflet. Nici valoarea, nici dimensiunea fizică a unui cadou nu vor putea învinge vreodată momentul special ales în care dumneavostră veţi oferi odată cu cadoul şi o părticică din dragostea care vă animă.
Ulterior veţi putea dărui, pentru completarea accesoriilor preferate şi alte obiecte asemănătoare din colecţia Royal Zilverstad, toate având deja impregnată aroma bunului gust.
Dimensiunile fizice ale acestei oglinzi cu inimioară sunt: diametru de 7 cm şi grosime de 7,3 mm.
- Tags: cadouri argint, cadouri online, idei cadouri