29Sep

Ştim să primim un cadou ?

Posted by radu as cadouri

Suntem mereu într-o permanentă căutare a evenimentelor şi lucrurilor care ne aduc bucurie şi ne ating sufletul într-un fel pe care aproape că nu îl conştientizăm. Involuntar căutam să atragem spre noi acei oameni care ne pot dărui chiar şi un simplu sfat pe care să ne putem baza.

Orice vom primi, fie că este vorba despre ceva material, fie că este doar o alinare verbală, trebuie să invăţăm să acceptăm darul într-un mod cât mai deschis. Un cadou primit este însuşi un mic mister, care a fost învelit cu grija şi bucurie de cel care îl oferă.

Oricăt de curioşi am fi, nu va trebui niciodată să rupem în viteză pachetul, fiind cuprinşi de o nelinişte necontrolată. Chiar şi acel ambalaj este o părticică din bucuria pe care ne pregătim să o primim. Este important ca înainte de a desface cadoul, să nu uităm să multumim persoanei care ni l-a oferit.

Uneori cuvintele ar putea să fie rostite mai greu, fiind sugrumate de emoţia momentului. Nu este nimic rău dacă nu vom putea spune decât un “mulţumesc” tremurat, dar cu siguranţă o îmbrăţişare sinceră va face cât toate cuvintele din lume. Odată trecuţi de acest prim moment al primirii cadoului veţi putea deschide pachetul şi veţi putea experimenta o sumă de sentimente speciale. Bucurie, recunoştinţă, uimire, în general o stare de bine pe care o va resimţi direct şi cel care v-a dăruit această experienţă.

Dacă veţi ridica ochii către persoana care v-a oferit cadoul, veţi putea citi pe chipul acesteia o satisfacţie sinceră, semn că demersul său a fost implinit. Atât cel care primeşte, cât şi cel care oferă sunt în mod evident captaţi de acest fior care nu poate fi explicat, ci doar simţit.

Trebuie să învăţăm să evităm exprimări care ar putea strica bucuria momentului, prin care să inducem situaţii stănjenitoare. Nu vom spune niciodată că acel cadou nu ne-ar fi fost necesar, sau că s-a cheltuit prea mult cu procurarea acestuia, ori că deja aveţi ceva asemănător. Bucuria de a oferi şi de a primi un cadou este unică şi trebuie trăită cu decenţă, simplitate şi recunoştinţă.

Comment Form